Cristian Buşoi, proaspăt ales europarlamentar, a fost desemnat vicepreşedinte al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară (ENVI) din Parlamentul European, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX..
„Este o onoare pentru mine că am fost desemnat vicepreşedinte al Comisiei pentru Mediu si Sănătate (ENVI) în acest nou mandat de eurodeputat. Activitatea din Comisia de Sănătate te apropie de oameni şi de nevoile lor reale. Eşti în dialog permanent cu asociaţiile de pacienţi şi munceşti în numele lor pentru ca cei pe care îi reprezintă să nu fie discriminaţi şi să aibă acces egal la terapii noi, performante, care să îi ajute în lupta cu boala şi să le asigure o viaţă normală. Eradicarea cancerului la copii, elaborarea unei strategii ferme pentru combaterea infecţiilor nosocomiale, care continuă să facă victime, digitalizarea sistemelor de sănătate din UE şi interconectarea între acestea sunt pentru mine obiective asumate în acest mandat.

Dar cel mai important obiectiv este acela de a pune presiune pe Guvern şi a sprijini construirea spitalelor regionale din bani europeni!”, spune Cristian Buşoi.

Într-o declarație remisă în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro, Bușoi a precizat că va continua să se implice în programul pentru sănătate al UE pentru perioada 2021-2027, precum și în Programul de cercetare Orizont Europa 2021-2027  conform Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.