Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a declarat marţi, în debutul şedinţei ordinare a Consiliului Local, că îşi propune ca, în acest an, Oradea să se înfrăţească cu o localitate din Republica Moldova.

„Eu îmi propun, ca primar, ca, pe de o parte, anul acesta să ne înfrăţim cu o localitate din Republica Moldova, pentru că nu ne-am înfrăţit în ultimii zece ani cu nicio altă localitate, fapt ce ne va crea baza legală să alocăm nişte bugete pentru proiecte în acea localitate sau pentru Universitatea din Chişinău şi, de asemenea, să atribuim denumiri de străzi în Oradea pentru acei patrioţi basarabeni, în aşa fel încât memoria lor să fie respectată”, a declarat Ilie Bolojan, conform Agerpres.ro.

Prima parte a şedinţei CL Oradea a fost una festivă, dedicată împlinirii celor 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, chiar dacă doar până în anul 1940, fiind prezenţi doi profesori universitari de la Universitatea de stat din Republica Moldova, Ion Eremia şi Ion Xenofontov de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a universităţii, o delegaţie din comuna Băcioi, care s-a înfrăţit cu oraşul Aleşd şi studenţi basarabeni ai universităţii orădene. De asemenea, au participat prefectul judeţului, reprezentanţi ai serviciilor deconcentrate, ai cultelor, istorici, oameni de cultură.

Toţi oaspeţii şi participanţii la prima parte a şedinţei de consiliu au primit câte un calendar de perete editat de Primăria Oradea şi câte un fular tricolor tricotat.

În acelaşi context, se va vernisa, de la ora 17, în Muzeul Oraşului Oradea din Cetate, o expoziţie de icoane vechi din secolele XVII – XIX intitulată „Un singur neam, o singură credinţă: românească”. Cele 90 de icoane aduse de colecţionarul Petru Costin, locotenent-colonel în cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, sunt în parte recuperate de la contrabandişti în Moldova, o parte aparţinând colecţionarului.

Vernisajul expoziţiei este organizat de Primăria Oradea, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” Bihor, Asociaţia Naţională a Cavalerilor de Clio şi Asociaţia Pro Basarabia şi Bucovina.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.