Ministrul Apărării, Gabriel Leş, l-a eliberat din funcţie pe Andrei Ignat, secretar de stat al Departamentului pentru Armamente, după ce analiza privind înzestrarea a arătat „necesitatea relansării şi reenergizării” managementului.

Potrivit unor surse din cadrul MApN, Andrei Ignat era un apropiat al fostului președinte al PSD, Liviu Dragnea, și a fost implicat în blocarea licitației pentru corvete, al cărei câștigător urmează să fie anunțat în perioada următoare. 

Propunerea lui Leş a primit avizul premierului Viorica Dăncilă.

„Ministrul apărării naţionale, Gabriel Leş a dispus demararea, în perioada curentă, a unui amplu proces de evaluare a activităţii diferitelor structuri ale MApN, ce vizează eficientizarea activităţii instituţiei. Rezultatele preliminare au subliniat necesitatea relansării şi reenergizării activităţii manageriale a departamentului responsabil de activitatea de înzestrare. În acest context, ministrul apărării naţionale a decis ca oportună eliberarea din funcţie a domnului Andrei Igant, secretar de stat al Departamentului pentru Armamente, propunere ce a primit avizul premierului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării, citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, decizia politică de asigurare a nivelului de două procente din PIB pentru bugetul Apărării trebuie să fie transpusă, în opinia ministrului Gabriel Leş, într-o „manieră dinamică la nivelul structurii ce gestionează programele majore de înzestrare ale Armatei României”.

Potrivit Newsweek România, Andrei Ignat a ajuns la șefia Departamentului Armamente în mai 2018, funcție cu rang de secretar de stat, pe filiera PSD Craiova, organizație controlată de cuplul Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu. Ulterior, a fost preluat de Liviu Dragnea, omul care visa să controleze toată țara din postura de șef al PSD. Fără  experiență în domeniul achizițiilor militare, Ignat a gestionat bugete de ordinul miliardelor de euro, bani care urmau să fie cheltuiți pentru înzestrarea Armatei Române. 

Scandalul suspendării licitaţiei pentru corvete a fost comentat și de presa franceză, care afirmă că aceasta ar fi putut fi câştigată de Naval Group, ceea ce l-a deranjat pe liderul social-democrat al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, care a încercat prin toate mijloace să descalifice compania sau să anuleze licitaţia.

România nu voia ca Naval Group să câştige licitaţia pentru construirea a patru corvete, pe care grupul naval francez ar fi câştigat-o pentru că a prezentat cea mai bună ofertă financiară, 1,2 miliarde de euro, faţă 1,25 miliarde de euro cât era oferta olandezilor de la Damen şi 1,34 miliarde, cea a Fincantieri, parteneri ai Naval Group, au susținut jurnaliștii francezi, continuând prin a spune că aceasta a nemulţumit autorităţile de la Bucureşti, în special pe preşedintele social-democrat al Camerei Deputaţilor, care a încercat prin toate mijloacele să descalifice grupul francez sau să anuleze licitaţia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.