Autor: Pînzaru Serena

Procesul de modernizare în care a intrat secția de Pediatrie a Spitatului Județean Bacău a provocat neînțelegeri între cele două partide politice aflate în opoziție.

Europarlamentarul Dragoș Benea a declarat că Partidul Național Liberal nu a fost de acord cu modernizarea secției de Pediatrie a Spitatului Județean.

PNL a dat astfel, luni, 16 septembrie 2019, o declarație de presă prin care a dezmințit afirmațiile acestuia și a afirmat că Partidul Social Democrat se comportă ca Partidul Comunist : „Organizaţia judeţeană a PNL Bacău respinge în mod categoric toate acuzaţiile aduse de Partidul Social Democrat, în privinţa unei aşa zise opoziţii în ceea ce priveşte modernizarea căii de acces către Secţia de Urgenţe Pediatrice. Aflaţi într-o evidentă scădere de popularitate, reprezentanţii PSD încearcă să-şi identifice falşi duşmani şi să discrediteze activitatea consilierilor judeţeni ai PNL.”

Cezar Olteanu, consilier județean PNL a mai spus ca PNL nu se va împotrivi niciunei investiţii serioase în judeţul Bacău, „indiferent cine este iniţiatorul ei.”

Așa cum se arată într-un comunicat oferit de Biroul de Presă al PNL Bacău, liberalii băcăuani consideră că PSD ar face bine să finalizeze investiţia la Spitalul Municipal Bacău, pe care o amână de trei ani, deşi au preluat obiectivul realizat în proporţie de 80%, decât să aducă false acuzaţii grupului consilierilor PNL şi să vorbească despre probleme inexistente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.