Preşedintele Klaus Iohannis i-a primit marţi, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorul agreat al Confederaţiei Elveţiene în România, Arthur Mattli, şi pe ambasadorul agreat al Republicii Populare Chineze în România, Jiang Yu.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întâlnirii cu ambasadorul elveţian a fost salutată dinamica deosebită a dialogului politic bilateral, relansat în cursul anului trecut prin vizitele oficiale la Bucureşti ale reprezentanţilor Confederaţiei Elveţiene, aspect care contribuie la consolidarea cooperării dintre cele două ţări în domenii de interes reciproc. Iohannis a rememorat în acest context întâlnirile sale „pozitive” cu fostul şi actualul preşedinte al Confederaţiei Elveţiene, din noiembrie 2018.

„Preşedintele Klaus Iohannis a transmis aprecierea ţării noastre pentru proiectele realizate în cadrul Programului de cooperare elveţiano-român şi a exprimat speranţa că succesele înregistrate constituie o premisă foarte bună pentru reînnoirea acestuia în cel mai scurt timp. Ambasadorul Arthur Mattli a arătat că procedurile interne în Elveţia sunt în curs de finalizare pentru continuarea acestui program şi a evidenţiat că partea elveţiană acordă o deosebită atenţie proiectelor comune, de exemplu în domeniul sănătăţii. De asemenea, ambasadorul Confederaţiei Elveţiene a arătat că ambasada va stimula şi alte oportunităţi de cooperare economică cu România”, se arată în comunicat.

În ceea ce priveşte afacerile europene, ambasadorul elveţian a exprimat interesul pentru finalizarea cu succes a Acordului Cadru Instituţional dintre UE şi Elveţia. Preşedintele Iohannis a mulţumit ambasadorului elveţian pentru modalitatea în care sunt trataţi cetăţenii români în Elveţia şi a apreciat, totodată, activitatea cetăţenilor elveţieni în România.

Preşedintele Klaus Iohannis şi ambasadorul chinez au apreciat relaţia pozitivă dintre cele două state, mai ales în contextul aniversar special în care ambasadorul preia mandatul: 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice şi 15 ani de la lansarea Parteneriatului Amplu de Prietenie şi Cooperare dintre cele două ţări.

Şeful statului a salutat nivelul cooperării dintre cele două state, arătând că Republica Populară Chineză este un foarte bun partener comercial al ţării noastre din zona asiatică. Iohannis a încurajat diversificarea cooperării bilaterale, evocând în acest sens importanţa culturii pentru consolidarea relaţiei dintre cele două state. Ambasadorul chinez a menţionat, la rândul său, relaţia culturală pozitivă dintre România şi Republica Populară Chineză, arătând că aceasta este confirmată de evenimente precum Festivalul de Teatru de la Sibiu, unde ţara sa este bine reprezentată. Atât ambasadorul chinez, cât şi preşedintele Iohannis au salutat nivelul cooperării din plan administrativ, oferit de înfrăţirile instituţionale ale oraşelor şi judeţelor din România şi China.

Totodată, a fost abordată relaţia dintre UE şi Republica Populară Chineză, exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE de către România fiind apreciată de ambasadorul chinez.

Klaus Iohannis a urat fiecărui ambasador bun-venit şi succes în îndeplinirea mandatului, asigurându-i de întregul sprijin al autorităţilor române în acest sens.

Cei doi ambasadori au fost primiţi la Palatul Cotroceni cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.

Sursa: Agerpress

Total
2
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.