Unul dintre cele mai frumoase castele din Belgia, Château de Beloeil, supranumit „Versailles-ul belgian” va fi gazda unor expoziţii realizate de renumiţi artişti români. Preşedintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Ţuroiu, şi A.S. Prinţul Michel de Ligne, proprietarul castelului, s-au întâlnit pe 30 aprilie 2019 la Beloeil.

Impresionat de cultura românească, de clasicii picturii române, de arhitectura românească interbelică şi de designerii români contemporani, A.S. Prinţul de Ligne s-a arătat extrem de deschis propunerii de colaborare venite din partea preşedintelui Institutului Cultural Român şi şi-a manifestat interesul de a găzdui o serie de proiecte culturale în interiorul castelului şi în grădinile sale magnifice.

Au fost purtate discuţii privind organizarea a trei expoziţii în vara acestui an, o avanpremieră a Festivalului Europalia România 2019. Proiectele vor constitui cadrul pentru o serie de evenimente care vor atrage mii de vizitatori, precum şi pentru întâlniri cu presa.

„Conceptul unitar al proiectelor pe care le propunem a fi găzduite de somptuoasele saloane ale Castelului Beloeil şi de parcul acestuia, vor evidenţia nu doar creativitatea şi rafinamentul artiştilor români, ci vor sublinia legăturile strânse între România şi Belgia, istoria regalităţii din România, care, aproape 100 de ani, a contribuit la înflorirea artelor şi la afirmarea europeană a marilor artişti români”, a afirmat doamna Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR.

Din partea EUROPALIA International, au fost prezenţi la întâlnire Preşedintele Europalia, contele Georges Jacobs de Hagen, managerul general EUROPALIA International, Koen Clement, şi Dirk Vermaelen, directorul artistic al Festivalului Europalia Romania, precum şi experţi.

Festivalul EUROPALIA România 2019 va debuta la 1 octombrie 2019, ţara noastră fiind invitată de onoare a celei de-a 27 a ediţii, o ediţie aniversară care sărbătoreşte 50 de ani de existenţă a Festivalului Europalia. „Spiritul de la Castelul Beloeil este acelaşi cu spiritul Festivalului Europalia şi sunt absolut convins că, împreună, vom organiza proiecte care se vor bucura de un imens succes”, a declarat Prinţul de Ligne, la finalul întâlnirii.

În perioada 27 aprilie – 5 mai 2019, în elegantele saloane ale castelului, Familia de Ligne organizează concursul de design floral Amaryliss. 6000 de fire de amaryliss şi imaginatia talentaţilor designeri florali transformă castelul princiar Beloeil într-un loc al culorilor magice şi al parfumului subtil, dar trecător.

Castelul Beloeil a fost iniţial o cetate medievală, care, începând din secolul al XIV-lea, a devenit reşedinţa Prinţilor de Ligne, una dintre cele mai vechi familii belgiene nobile. Interiorul său găzduieşte o colecţie rară de picturi din secolele XV-XIX şi o bibliotecă impresionantă de peste 20.000 de cărţi (de la inventarea tiparului şi până în zilele moderne).

Mobilierul antic a fost creat de cei mai buni meşteşugari ai secolelor 17 şi 18, iar în picturile care străjuiesc pereţii sunt reprezentaţi, în cea mai mare parte, membrii familiei care au locuit în castel, aducând, astfel, în faţa privitorilor, capitole importante din viaţa familiei de Ligne şi a timpurilor pe care aceştia le-au trăit.

Nu doar castelul impresionează. Château de Beloeil se află în mijlocul unei grădini în stil baroc, magnifică, proiectată în 1664.

Desfăşurată pe o suprafaţă de 25 ha, aceasta reflectă gusturile excentrice în schimbare ale nobilimii de-a lungul anilor şi formează, împreună cu castelul, una dintre cele mai frumoase atracţii turistice din Belgia.

De-a lungul secolelor, Château de Beloeil s-a transformat într-un adevarat edificiu cultural, în care sunt organizate evenimente culturale de amploare. „Les Feeries de Beloeil” este unul dintre acestea, evenimentul fiind una dintre cele mai atractive manifestări în aer liber din Belgia, în luna august. Peste 15.000 de vizitatori sunt aşteptaţi şi anul acesta la un spectacol feeric de muzică, lumină şi animaţii pentru toate vârstele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.